Elevit Pronatal - 30 Comprimate filmate
Producator: BAYER
Elevit este un complex de vitamine si minerale pentru femeile insarcinate.
Acest produs nu mai face parte din oferta farmacia-viridis.ro.
Indicatii:
Preventia si tratarea deficientelor de vitamine, minerale si oligoelemente din perioada de sarcina si alaptare la femeile cu un regim alimentar carentat sau dezechilibrat. Profilaxia defectelor tubului neural embrionar. Profilaxia anemiei datorate deficientelor de fier sau acid folic.
Contraindicatii:
- Hipersensibilitate la oricare dintre componentii produsului.
- Hipervitaminoze cu vitaminele din compozitia produsului sau prezenta unor conditii favorizante pentru producerea acestor hipervitaminoze.
- Hipercalcemie, hipercalciurie, litiaza calcica, calcificari tisulare, tulburari insotite de cresterea in organism a cantitatii unora dintre oligoelementele si mineralele care se regasesc in acest produs.
- Hiperparatitoidism primar.
- Insuficienta renala severa (clearance-ul creatininei > 30 ml/min).
- O afectiune pentru care primiti un tratament cu levodopa .
Compozitie:
Substantele active sunt: palmitat de retinol (vitamina A), clorhidrat de tiamina (vitamina B1), riboflavina (vitamina B2), nicotinamida (vitamina PP), pantotenat de calciu (vitamina B5), clorhidrat de piridoxina (vitamina B6), biotina, acid folic, ciancobalamina (vitamina B12), acid ascorbic (vitamina C), colecalciferol (vitamina D3), acetat de DL-a-tocoferil (vitamina E), calciu, fer, magneziu, mangan, cupru, fosfor, zinc.
Mod de administrare:
Doza recomandata este de un comprimat Elevit Pronatal pe zi, administrat cu un pahar de apa. In caz de dispepsie matinala se recomanda administrarea comprimatului la pranz. Se recomanda administrarea in timpul sarcinii si alaptarii.
Daca aveti impresia ca efectul Elevit este prea puternic sau prea slab, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Majoritatea vitaminelor din complexul B si vitamina C (vitamine hidrosolubile), nu raman in organism; se excreta. De obicei ele nu sunt toxice in cantitati relativ mari.
Vitaminele A, D si E (vitamine liposolubile), se pot acumula in organism si pot produce efecte toxice la ingerarea unor cantitati mari in decursul unor perioade mai indelungate. In caz de supradozaj, se va intrerupe administrarea produsului.
Precautii:
Informati medicul dumneavoastra in legatura cu orice fel de probleme medicale pe care le aveti sau pe care le-ati avut inclusiv despre orice alergie, despre tratamentele efectuate si despre conditiile de viata si de munca.
A nu se administra odata cu alte preparate care contin vitaminele, mineralele sau oligoelementele din compozitia produsului decat dupa stabilirea dozelor recomandate, pentru fiecare din acestea.
Se recomanda prudenta in cazul afectarii functiei renale.
In caz de aport de calciu este necesar un control regulat al calciuriei.
Datorita unui efect usor stimulant al vitaminei C este preferabil ca produsul sa nu fie administrat la sfarsitul zilei.
Datorita continutului in vitamina C se recomanda prudenta in cazul administrarii produsului la pacienti cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza.
Deoarece produsul contine lactoza, administrarea nu este recomandata la pacientii cu galactozemie congenitala, sindrom de malabsorbtie a glucozei si galactozei sau deficit de lactaza.
Sarcina:
Elevit, poate fi utilizat in timpul sarcinii si a alaptarii daca doza recomandata nu este depasita.
In timpul sarcinii si alaptarii depasirea dozei recomandate, poate produce reactii adverse la fat si respectiv la nou nascut.
Reactii adverse:
In cazuri rare pot sa apara tulburari gastrointestinale (de exemplu constipatie), dar acestea nu necesita de obicei intreruperea tratamentului.
In cazuri izolate au fost raportate reactii de hipersensibilitate inclusiv exantem, astm, angioedem sau urticarie.
Elevit Pronatal contine fier, ceea ce poate duce la o colorare in negru a fecalelor. Aceasta nu are implicatii clinice.
Orice reactie adversa aparuta in timpul tratamentului, trebuie sa ridice suspiciunea unui supradozaj si este necesara intreruperea administratii acestuia.